Back to school food: 5 supe delicioase şi sănătoase pentru cei mici

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Odată cu începerea grădiniţei şi a şcolii şi programul alimentar al celor mici trebuie să fie în acord cu noile activităţi zilnice ale acestora. Unul dintre preparatele care nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic al copiilor sunt supele, pe cât de sănătoase, pe atât de gustoase şi nutritive pline de vitamine şi proteine sănătoase, care le întăresc sistemul imunitar şi îi energizează pe cei mici.

1.Supă cu găluşte

Cine a spus că o supă sănătoasă nu poate fi şi gustoasă? Supa cu găluşte este o variantă excelentă pentru masa de prânz a celor mici, fiind o sursă bogată de substanţe nutritive. În plus, aceasta îi ajută pe cei mici să treacă mai uşor peste schimbările bruşte de temperatură, resimţite instant de metabolism.

2.Supă cremă de dovleac

De-li-cioa-să! Supa cremă de dovleac este un preparat pe cât de uşor de pregătit, pe atât de important în dezvoltarea armonioasă a copiilor. În plus, servită aburindă, cu crutoane proaspăt coapte, supa cremă de dovleac poate deveni unul dintre cele mai îndrăgite preparate tomnatice de către cei mici.

3.Supă cremă de linte roşie

Fină, cremoasă şi bogată în vitamine şi fibre, supa cremă de linte roşie poate deveni oricând preparatul preferat de către cei mici. Cantitatea de proteine vegetale şi fier pe care o conţine acest preparat îi ajută pe micuţi în procesul lor de creştere. Pentru o variantă mult mai consistentă, puteţi adăuga şi cartofi, morcovi sau diverse rădăcinoase.

4.Supă de roşii

Iată un preparat hrănitor şi delicios, care va fi, cu siguranţă, pe placul celor mici. Pregătită, de preferat, doar cu roşii proaspete şi nu din conservă, această supă aduce un aport important de vitamina A în alimentaţia copiilor. Poate fi preparată, după preferinţe, cu tăiţei de casă, sau servită alături de crutoane.

5.Supă cremă de broccoli

Pentru că ştim rolul important pe care îl ocupă fitonutrienţii, vitamina B, fierul şi beta-carotenul în buna dezvoltare a celor mici, broccoli este leguma care nu ar trebui să lipsească din meniul acestora. Şi pentru că toamna este anotimpul cremelor de legume aburinde, supa cremă de broccoli este un preparat excelent pentru masa de prânz a picilor.

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1